Speranta Nemuritoare

AN ELVEN STORY

Capitolul 1 November 16, 2009


Simbelmyne statea intr-unul din arborii care inconjurau valea Rivendell. Multe milenii trecusera si padurea care crestea mereu nu aratase niciodata atat de sumbra. Lumina elfilor disparea incet, in timp ce ei paraseau limanurile Pamantului de Mijloc spre Valinor, si Simbelmyne va tanji dupa cantecele lor de bucurie, de pace si de fericire. Cu toate acestea, ei nu-i vor lipsi cantecele lor triste. Ea si-a ridicat ochii argintii, de un cenusiu adanc, catre cerurile de deasupra si a oftat in tacere. Luna era stralucitoare si plina. Simbelmyne si-a plecat din nou privirea. Cu atentie, astfel incat sa nu-si rupa rochia fina care era acoperita cu o pelerina de un albastru inchis, a coborat cu usurinta din arbore inainte ca ea sa-si aseze fara zgomot piciorul incaltat intr-un papuc fin pe pamantul acoperit cu frunze. Un dulce sunet scos de gura ei a chemat armasarul ei alb, Moonlight, iar acesta a venit la trap din adancul copacilor. Ea i-a zambit si si-a trecut mana de-a lungul gatului lui.

“Prieten drag, sa calatorim spre oras”, a spus ea incet si armasarul a nechezat inainte ca Simbelmyne sa se urce pe spatele sau neinseuat. “Grabeste-te, prietene, un consiliu are loc de dimineata si eu trebuie sa vorbesc cu Lord Elrond mai intai”. Moonlight s-a ridicat pe picioarele din spate si ea s-a tinut strans de coama sa cand el a tasnit cu viteza pe carare. Cand s-au apropiat de poarta orasului si au trecut podul, ea si-a ridicat gluga si si-a acoperit bogatul par negru ca noaptea. Ei au intrat pe poarta si Moonlight s-a oprit sufland usor.

Simbelmyne a descalecat de pe el cu iuteala si s-a uitat prin oras. Cateva perechi de ochi s-au uitat inspre ea, insa ea a pasit repede pe aleea de piatra si in sus, pe treptele care duceau spre coridoare. Rapid, ea si-a croit drum printre coridoare si a ajuns la o usa pe care o stia bine. Si-a ridicat mana si a batut cu putere in lemn si usa s-a deschis. Ochi cenusii s-au oprit asupra ea, uluiti de marea surpriza si ea i-a zambit usor.

“Lord Elrond”, a spus ea incet, plecandu-si capul.

“Lady Simbelmyne”, a spus Elrond si a pasit in spate. Simbelmyne a intrat in camera si si-a coborat gluga, in timp ce caldura placuta a focului care ardea a scaldat-o. “Ce este cu onoarea aceasta?”, a intrebat el si Simbelmyne s-a intors.

“My lord, ma tem ca stii raspunsul la aceasta intrebare”, a spus ea bland, vorbind in elfa in timp ce-si desfacea catarama de argint a pelerinei sale, indepartand materialul catifelat de pe umerii ei, dezvaluind rochia argintie, cu alb si crem, pe care o purta. “Esti pe cale sa tii un consiliu maine dimineata in ceea ce priveste un mic hobbit si o marturie a trecutului nostru intunecat pe care el o poarta deja de multi ani”. Ea si-a impaturit pelerina peste bratul stang si si-a adus apoi bratul aproape de ea.

“Cum-“, a spus Elrond, insa Simbelmyne a clatinat din cap razand usor.

“Nu mi-am iesit atat de mult din mana cum majoritatea spun ca am facut, si nu sunt oarba la ingrijorarea pe care tu o simti. O vad cu usurinta in ochii tai, pentru ca tu nu ma poti minti. Voi fi prezenta la consiliul tau, drag prieten, si nu voi fi adusa la tacere daca voi alege sa vorbesc”.

“Desigur”, a spus el si ea a zambit.

“Bine”, a spus ea usor inainte sa paseasca spre caminul unde ardea focul, si si-a trecut cu blandete degetul peste unul din ornamentele de argint care era tesut pe manta. “Am o rugaminte”, a spus ea cand si-a coborat mana si s-a intors din nou cu fata la el. Elrond a incuviintat din cap si a asteptat. “Imi vei permite o noapte de odihna in frumosul tau oras? Ar fi zadarnic pentru mine sa calatoresc din nou spre casa mea si sa pierd maine consiliul”, a spus ea si si-a pus din nou pelerina inchizand cu fermitate catarama.

“Desigur, te voi duce intr-o camera ca sa te poti odihni”, a spus Elrond si Simbelmyne a zambit din nou.

“Iti multumesc foarte mult, Lord Elrond”, a spus ea si Elrond a dat din cap inainte sa deschida din nou usa si sa o conduca din biroul sau.

“Ai fost trimisa aici?”, a intrebat Elrond in timp ce mergea si Simbelmyne l-a privit, insa a oftat tacut.

“Nu, insa nu pot sta deoparte cand fratii mei iti stau alaturi”, a spus ea schimband din nou subiectul si referindu-se la Gandalf the Gray. “Nu-l pot lasa sa care povara acestui pericol cu cei pe care tu ii vei trimite cu el”.

“Consiliul inca n-a avut loc, si totusi tu vorbesti de parca ai stii-“, Simbelmyne l-a interrupt din nou.

“Unul dintre daruri este prevestirea, Lord Elrond”, a spus ea facand o pauza, “stii la fel de multe ca si mine in legatura cu ce urmeaza sa se intample maine. Totusi, tu ai o cale pe care doresti sa o urmezi”. Ea s-a oprit apoi si s-a uitat la el. Nimeni s-ar fi ghicit niciodata uitandu-se la cei doi, ca ea era cu mii de ani mai in varsta decat elful ce statea inaintea ei. Pielea ei era moale, desavarsita si stralucea usor. “Si eu sper la aceeasi cale”, a incheiat ea intr-o soapta inainte sa se intoarca si sa intre in camera in fata careia se oprisera. Cand usa din lemn s-a inchis in spatele ei, Elrond a oftat.

Intr-adevar, consiliul de maine se va dovedi, fara de tagada, mai plin de evenimente decat sperase ca va fi, si el doar spera, indiferent de ce se va intampla, ca va fi urmata calea cea dreapta si ca fiica Vardei va avea grija de asta.

Zorii au venit mult mai repede decat sperase Simbelmyne, insa ea s-a dat jos din pat si s-a imbracat din nou cu rochia inainte sa-si strecoare picioarele fine in papucii usori. Nu era niciun motiv de graba, insa inainte de a se alatura grupurilor vaste de fiinte care erau in interiorul orasului, ea dorea sa paseasca printre flori si sa se bucure de pace cat de mult putea. In tacere, ea a pasit pe coridor, trecand pe langa alti elfi in drumul sau.

Curand, ea era printre flori si se bucura de pacea ce-o inconjura. Cu toate acestea, in timp ce se plimba a dat peste cineva despre care a presupus ca si el cauta aceeasi pace. Un elf statea uitandu-se in sus, in frunzisul copacilor si isi plimba mainile pe scoarta unui batran copac. El statea inalt si mandru in timp ce degetele lui mangaiau scoarta. Parul lui blond, lung, avea suvite subtiri impletite si ochii lui albastri priveau copacul urmarindu-si mana. Simbelmyne a zambit cand l-a recunoscut si s-a oprit.

„Esti imaginea identica a tatalui tau”, a spus ea bland si elful si-a coborat mana si s-a intors rapid sa o priveasca. Ochii lui albastri i-au intalnit pe ai ei, cenusiu inchis-argintiu, iar ea si-a plecat capul. „Este o placere ca in sfarsit sa-l intalnesc pe fiul Regelui Thranduil, insa spune-mi”, ea a facut o pauza in timp ce-si ridica din nou ochii spre el, „el inca nu are incredere in toti cei care intra in regatul sau?”

„Tatal meu face doar ceea ce considera ca este bine pentru a proteja pamanturile noastre”, a spus Legolas cand s-a uitat la femeia din fata lui si s-a incruntat. „Ma tem ca nu am avut onoarea”, a spus el si s-a inclinat in fata ei.

„Numele meu este Simbelmyne”, a spus ea simplu si ochii lui Legolas s-au marit in timp ce a deschis gura sa vorbeasca. „Te rog”, a implorat ea. „Nu spune ce esti pe cale sa spui”. Legolas si-a inchis gura. Era pe cale sa se plece mai jos in fata ei si sa-si ceara iertare, insa ea l-a oprit. „Nu sunt mai importanta decat oricine altcineva”.

„Esti o Maia, fiica Vardei. Esti extrem de importanta”.

„Nu sunt fiica ei, insa mai degraba creatia ei. La fel cum lumea asta e creatia lui Eru si este pazita de catre Valari”. Ei au stat in tacere si Simbelmyne i-a citit ochii si fata atat de usor incat a zambit. „Esti inca tanar si ai multe de invatat. Nu ma indoiesc ca vei face asta curand”.

Ea s-a intors si l-a lasat pe Legolas stand in mijlocul gradinii cu fata incruntata. El nu era tanar, insa ei asa i se parea. Legolas a privit-o in continuare pe carare si atunci a fost momentul cand el a lasat sa iasa din pieptul lui aerul pe care-l tinuse acolo fara sa-si dea seama. Niciodata inainte nu mai vazuse el pe cineva de o asemenea frumusete si s-a dovedit ca era una dintre Maiari. Brusc, ea s-a oprit si s-a intors in loc uitandu-se la el.

„Nu este frumos sa te holbezi, Printe Legolas, aminteste-ti asta!”, a strigat ea si Legolas, usor tulburat, s-a intors pe calcaie si a parasit rapid gradina. Simbelmyne a ras usor si si-a clatinat capul inainte sa-si continue drumul spre sala de mese unde spera sa gaseasca ceva de mancare.

Simbelmyne s-a asezat in dreapta lui Elrond cand ceilalti au inceput sa soseasca in curtea interioara, pentru consiliu. Ea isi luase pelerina dupa ce mancase si sedea acolo tacuta, cu mainile inclestate in poala si cu gluga trasa pe ochi, care-i ascundea trasaturile minunate de cei care se adunau si stateau de vorba incet. Cateva cautaturi curioase au fost aruncate in directia ei, insa ea nu le-a dat atentie. Curand, toti erau asezati la locurile lor si ea s-a uitat la Elrond atunci cand el a vorbit.

„Straini din taramuri indepartate, prieteni vechi, ati fost chemati aici ca sa raspundeti amenintarii din Mordor. Pamantul de Mijloc este in pragul distrugerii. Nimeni nu poate scapa. Va veti uni sau veti cadea. Fiecare rasa este legata de acest destin—aceasta unica osanda”, a spus Elrond uitandu-se la barbatii care stateau la consiliu, inainte ca el sa-si intoarca privirea spre micul hobbit pe care Simbelmyne il simtea inca nesigur si mai degraba inspaimantat. „Scoate la lumina Inelul, Frodo”. Hobbitul s-a ridicat si a pasit incet spre piedestalul din fata lui Elrond, bagand mana in buzunar.

Simbelmyne a prins o strafulgerare de aur in mana lui si ochii i s-au ingustat cand inelul a fost asezat pe piedestal. Ea sperase ca acel inel nu va fi gasit niciodata, insa stia ca nu era decat o chestiune de timp.

„Asadar este adevarat”, un barbat din sud a spus in timp ce s-a foit in scaun. Ochii Simbelmynei s-au mutat instantaneu pe el, la fel cum a facut si Elrond.

„Osanda oamenilor”, a spus incet un alt barbat care statea langa primul. Acesta a clatinat din cap si s-a ridicat, ochii lui neparasind nicio clipa inelul.

„Intr-un vis, am vazut cerul estic incepand sa se innegureze. Insa in Vest staruia o lumina palida. O voce tipa: Osanda voastra e aproape”, a spus rar barbatul, in timp ce se apropia incet-incet de piedestal. „Blestemul lui Isildur a fost gasit”. El s-a intins dupa inel si Elrond a facut un pas inainte. „Blestemul lui Isildur”.

„Boromir!”, a spus cu putere Elrond, insa barbatul n-a dat atentie deloc si a continuat sa se intinda spre inel. Chiar atunci cand Simbelmyne era pe cale sa se ridice din cauza cantecului si a chemarii Inelului care erau mult prea puternice pentru ca barbatul sa le ignore, Gandalf i-a luat-o inainte.

“Ash nazg durbatulûk, ash nazg gimbatul, ash nazg thrakatulûk agh burzum-ishi krimpatul,” a scandat Gandalf si Simbelmyne si-a inchis ochii inlaturand durerea care-i umplea mintea la auzul acelei limbi. Limba neagra era ca otrava si ea a simtit de parca lumina ei s-a micsorat de puterea cuvintelor rostite de Istar. Barbatul s-a impleticit in spate pana la scaunul lui si s-a asezat parand zdruncinat. Simbelmyne a expirat cu greutate si si-a deschis ochii inainte sa-si intoarca incet capul ca sa-si poata privi prietenul in timp ce acesta tusea usor si isi dregea vocea.

“Niciodata pana acum, nicio voce nu a mai rostit cuvinte din acea limba aici, in Imladris!”, a exclamat Elrond uitandu-se la Gandalf si batranul vrajitor a tusit din nou cand s-a apropiat de scaunul lui.

„Nu-ti cer iertarea, Stapane Elrond, deoarece Limba Neagra a Mordorului mai poate fi auzita inca la fiecare colt din Vest! Inelul este cu desavarsire diabolic!”, a spus Gandalf inainte ca el sa se aseze din nou. Elrond a oftat si s-a uitat la inel, insa inainte ca el sa poata continua, barbatul l-a intrerupt.

„Este un dar. Un dar pentru dusmanii Mordorului. De ce sa nu folosim Inelul acesta?”, a intrebat barbatul ridicandu-se din scaun, incepand sa se plimbe incoace si incolo.

„Esti nebun sa gandesti ca vreunul din noi are puterea sa stapaneasca inelul”, a spus dintr-o data Simbelmyne si toti ochii s-au intors catre ea, iar Elrond a oftat. „Exista aceia care il pot purta pentru multi ani fara sa inteleaga macar putin din puterea pe care o poseda inelul”, a spus ea, ochii ei umbriti de gluga scaparand spre micul hobbit. „Insa noi, restul”, a spus ea rar intorcandu-si privirea spre barbatul care se ridicase in picioare, „avem putine sperante de a scapa de intunericul care vine odata cu acea putere”.

„Si cine esti tu de stii asemenea lucruri, o femeie sa se adreseze unui consiliu de barbati, ca sa nu mai spun, in astfel de probleme. Mult timp tatal meu, Stewardul Gondorului, a tinut potolite fortele din Mordor. Pe sangele poporului nostru sunt in siguranta taramurile voastre! Dati Gondorului arma dusmanului. Lasati-ne sa o folosim impotriva lui!”. Simbelmyne s-a uitat furioasa la barbat si a pufnit in tacere uitandu-se la el cum se foia. Nu era niciun motiv sa o insulte cand tot ce facuse ea a fost sa-i spuna adevarul.

„Nu-l poti stapani! Niciunul din noi nu poate. Inelul Suprem raspunde doar si numai lui Sauron. El nu are alt stapan”, a spus un alt barbat si Simbelmyne s-a uitat la el. Il cunostea, mult prea bine il cunostea, insa el n-o cunostea.

„Si ce poate sti un padurean despre subiectul asta?” a intrebat primul barbat. Legolas s-a ridicat brusc si toti ochii s-au intors spre el.

„Acesta nu este un padurean oarecare. El este Aragorn, fiul lui Arathorn. Inchina-i-te cu credinta”, a spus Legolas cu voce joasa uitandu-se la primul barbat. Acesta parea surprins si s-a uitat la Aragorn cu curiozitate, apoi o expresie de dezgust a cazut peste trasaturile lui arse de soare.

„Aragorn? Acesta este….mostenitorul lui Isildur?” a intrebat barbatul.

„Si mostenitor al tronului din Gondor”, a adaugat Legolas. Barbatul a privit spre Legolas si apoi si-a intors ochii catre Aragorn.

„Havo dad, Legolas (Stai jos, Legolas)”, a spus Aragorn ridicand o mana.

„Gondor nu are niciun rege. Gondor nu are nevoie de niciun rege”, a spus barbatul inainte sa se aseze din nou pe scaun. Legolas a facut la fel si a oftat usor.

„Aragorn si Simbelmyne au dreptate. Nu-l putem folosi”, a spus Gandalf si Elrond a incuviintat. Cand numele ei a fost pomenit, ea a simtit ochii lui Aragorn cazand pe ea la fel ca si ai altor cativa elfi care luau parte la consiliu, insa nimeni nu a spus nimic.

„Aveti o singura alegere. Inelul trebuie distrus”, a spus Elrond.

„Atunci ce mai asteptam?” a intrebat un dwarf cu voce aspra in timp ce se ridica ajustandu-si stransoarea pe toporul lui. el s-a miscat repede spre piedestal, insa Simbelmyne era in picioare cu o viteza fulgeratoare si a apucat manerul toporului, oprindu-l pe dwarf sa loveasca Inelul.

„Eu n-as face asta, Stapane Dwarf”, i-a spus ea usor si el s-a incruntat cand a privit-o, smulgandu-si apoi, cu iuteala, toporul din stransoarea ei. Inca o data toti ochii s-au oprit asupra ei cand si-a coborat gluga, lasandu-si parul sa cada liber cand s-a uitat in jos spre dwarf. Ochii lui s-au marit, insa nu a spus nimic atunci cand s-a uitat si el, in sus la ea. „Inelul nu poate fi distrus de o simpla lovitura de topor, de taisul unei sabii, si nici macar de fierbinteala unui foc ce arde”.

„Inelul a fost faurit in focurile Muntelui Belstemat. Doar acolo el poate fi distrus. Trebuie dus adanc in Mordor si aruncat in abisul aprins de unde a iesit”, a spus Elrond si Simbelmyne s-a miscat fara zgomot ca sa se aseze din nou, simtind insa in permanenta privirile curioase ale tuturor membrilor consiliului, in afara de patru dintre ei. „Unul din voi trebuie sa faca asta”.

„Unul singur nu poate sa intre pur si simplu in Mordor. Portile lui negre sunt pazite nu doar de Orci. Acolo salasluieste Raul care nu doarme. Si Marele Ochi vegheaza mereu. Plin de foc si cenusa si praf. Chiar si aerul pe care-l respiri este un abur otravitor. Nici cu zece mii de oameni nu poti face asta”, a spus barbatul de dinainte, ochii lui zburand spre Simbelmyne si apoi din nou la Elrond.

„Zece mii de oameni n-ar face altceva decat sa-l avertizeze pe dusman”, a spus Simbelmyne facand o pauza cand barbatul si-a intors spre ea ochii aprinsi. „Nu e nevoie de zece mii de oameni ca sa infrangi un dusman, insa vointa si puterea unuia singur poate dobori mii”, a spus ea cu vocea infocata si barbatul s-a uitat piezis la ea.

„E o nebunie!”, a spus din nou barbatul.

„N-ai auzit nimic din ce au spus Lord Elrond si Lady Simbelmyne? Inelul trebuie distrus!”, a tipat Legolas ridicandu-se. Dwarful s-a ridicat din nou si s-a uitat la Legolas cu inflacarare.

„Si banuiesc ca tu crezi ca esti cel care sa faca asta?!”, a cerut dwarful si Legolas l-a privit piezis.

„Si daca noi esuam, ce se intampla atunci?! Ce se intampla cand Sauron isi ia inapoi ce-i al lui?!”, a intrebat barbatul ridicandu-se din scaun.

„Mi bine mor inainte sa vad Inelul in mainile unui Elf!”, a spus dwarful si Simbelmyne si-a rostogolit ochii cand ceilalti elfi s-au ridicat si cearta s-a pornit. „Sa n-ai incredere niciodata intr-un elf!”

„Voi chiar nu intelegeti ca in timp ce noi ne certam intre noi, puterea lui Sauron sporeste?! Nimeni nu poate scapa! Cu totii veti fi distrusi!”, a zbierat Gandalf ridicandu-se si incercand sa opreasca cearta. Simbelmyne a oftat in tacere si s-a uitat la Elrond care s-a incruntat si a clatinat din cap in timp ce se ciupea de baza nasului.

„Eu o sa-l duc! Eu o sa-l duc!”, s-a ridicat in aer vocea micului hobbit si cearta s-a destramat incet. Simbelmyne s-a ridicat ca sa-l poata vedea mai bine, pentru ca el se ridicase din scaun si Elrond il ascundea privirii ei. Toti ochii au facut la fel si s-au uitat la el intr-o uimire si uluire totala. „Eu o sa duc Inelul in Mordor. Cu toate ca….nu stiu calea”. Dupa ce a respirat adanc, Simbelmyne a oftat si a privit spre micul hobbit.

„Asadar, asa incepe”, a gandit ea trist, insa intelegand total ca nu era alta alternativa.

Advertisements
 

10 Responses to “Capitolul 1”

  1. laurik Says:

    WoW…Sunt socata! De unde ai atata talent? Cat de complex si tot odata simplu este ficul tau. Absolut magnific! Foarte original. Felicitari! si mult spor pe mai departe!

  2. Caty / Arya Says:

    WOW 😀 Acum am descoperit aceasta “poveste” …..yey…in sfarsit am gasit si eu un fanfic despre LOTR. Am citit si cartile si evident ca am vazut si filmul, si mi-au placut foarte tare.
    E foarte frumos scris, imi place 😀 Desi am citit doar primul capitol se anunta a fi ceva foarte interesant si frumos.
    Felicitari si spor la lucru 😀 (scris)!

  3. alexyafiction Says:

    Mi-a placut intotdeauna “Stapanul inelelor ” , desi am vazut doar filmele 😛 . Imi place tare mult de caracterul lui Simbelmyne, desi am citit doar un capitol. Este o femeie puternica si impunatoare si cel mai tare e ca nu este intimidata de grup de barbati. Sunt foarte curioasa ce parcurs va avea acest fic. Trebuie sa recunosc ca acest fic este unul serios si tu de obicei faci ficuri amuzante, dar oricum, sunt sigura ca te vei descurca 😀 .Va fi foarte interesant 🙂 .
    Spor la scris si te-am pupat,
    Alexya

  4. eve17 Says:

    Minunat Lara ca intotdeauna se vede ca esti pasionata de acest subiect .. 🙂 continua nu te da batuta te pup 😀

  5. nikol Says:

    extraordinar legolas il iubesc pe elful ala..de dragul lui mam uitat la stapanul inelelor….

  6. Stefy Says:

    :X:X e super:)
    cand e gata urmatorul capitol?:X

  7. laura Says:

    stapanul inelelor nu? oricum imi place pe cand urmatorul capitol?

  8. Deea Says:

    cata imaginatie si cat talent…ma bucur ca am citit cartile:D

  9. laurry12 Says:

    deci e minunat……….. lara esti extrem de talentata……….. acum astept continuarea…………. 🙂

  10. mariana Says:

    imi pare bine sa gasesc figuri cunoscute…..


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s