Capitolul 5

Zorii au sosit, iar Simbelmyne a fost prima care s-a trezit, in afara de Aragorn, si ea se indoia ca Legolas chiar mersese la somn. Ea era ocupata cu strangerea asternutului si cu fixarea sabiei atunci cand ceilalti au inceput sa se trezeasca. Decizand ca isi bage pelerina in bagaj, a impaturit-o frumos si apoi si-a ridicat rucsacul in spate. Dupa un mic dejun frugal constand in putina paine, grupul s-a pornit din nou la drum. Simbelmyne a mers alaturi de Gandalf cand el a condus pe toata lumea inainte. „Si care e drumul nostru mai exact?”, l-a intrebat ea, iar el a privit-o.

„Odata ce ajungem la Muntii Cetosi, vom continua sa mergem pe langa ei, si cu noroc, Trecatoarea Rohanului ar trebui sa fie libera”, a spus Gandalf.

„Si daca pasajul din sud este blocat sau chiar urmarit?”, a intrebat ea. „Ce cale vom lua atunci?”, a intrebat ea foarte incet. Gandalf a privit-o cu un mic zambet.

„Daca se va ajunge la asta, vom decide ce vom face in acel moment”, a spus Gandalf. Simbelmyne a dat din cap si si-a intors privirea spre calea care se asternea in fata lor.

Ei au continuat sa mearga, soarele era sus pe cer si a fost asa pentru mult timp pana cand Gandalf i-a lasat sa se odihneasca la umbra unui mic palc de copaci. Cu toate acestea, Simbelmyne nu era obosita si s-a ridicat sa se uite spre munti. Ea abia daca ii putea vedea la mare departare. Vederea ei era acutita, insa nu era nici pe departe la fel de buna ca a lui Legolas, insa era suficient de buna ca sa-i vada in departare. Totusi, acestia erau inca mult prea departe, la cel putin patru saptamani de mers.

„Pot sa-ti pun o intrebare?”, s-a auzit din spatele ei vocea lui Legolas.

„Doar ce-ai facut-o, insa poti sa mai intrebi una”, a spus ea cu un mic zambet cand s-a intors cu fata la el. Cu toate acestea, Legolas nu zambea.

„Vei gandi ca sunt nepoliticos, insa trebuie sa intreb”, a spus el usor si ea a asteptat. „Te-am auzit vorbind cu Gandalf noaptea trecuta, insa nu am ascultat mult. Doar suficient de mult ca sa-l aud spunandu-ti ca cineva nu s-a oprit niciodata din a te vana. Cine te urmareste?”. Simbelmyne a oftat si s-a intors cu spatele la el, uitandu-se din nou in departare.

„Stii de cand traiesc eu, Legolas?”, l-a intrebat ea usor, iar el s-a miscat ca sa vina langa ea. Tacerea lui i-a dat de inteles ca nu stia. „Asa cum ai spus, multi dintre voi ma stiu drept fiica Vardei, insa acea onoare nu o merit numai eu. Stelele care stralucesc, constelatiile dupa care ne orientam, sunt si ele creatia ei, la fel cum sunt si eu”. Ea a facut o pauza si a tras lung aer in piept. „Lady Varda m-a creat la sfarsitul Evurilor Stravechi, in zorii Primului Ev”, a spus ea usor si incet. „Am fost creata sa fiu lumina ei pe Pamantul de Mijloc atunci cand am ajuns la varsta potrivita, iar toate abilitatile de care aveam nevoie mi-au fost perfectionate si intiparite in memorie cat timp am stat langa ea. A fost in al doua sutelea an al vietii mele atunci cand l-am intalnit pe el”, a terminat ea usor.

„Pe cine?” a intrebat legolas, iar Simbelmyne si-a intors privirea spre el. El a fost surprins sa-i vada ochii plini de lacrimi si s-a ingrijorat brusc.

„Cel care si-a pus slugile sa ma vaneze de mii de ani”, a spus ea usor. „Nu iti voi mai spune mai mult”. Legolas a dat din cap, iar Simbelmyne s-a intors de langa el si s-a indepartat rapid. El a oftat si s-a incruntat adanc privind-o cum se indeparteaza. Simbelmyne a luat guri mici de aer si si-a plecat capul cand a trecut pe langa Gandalf. Batranul vrajitor s-a ridicat si a urmat-o cand ea a alunecat printre copaci. Aragorn s-a ridicat sa-i urmeze, insa Gandalf si-a ridicat o mana, iar Aragorn a dat din cap si l-a lasat sa o urmeze singur pe Simbelmyne.

„Simbelmyne, nu este intelept sa te indepartezi de grup”, i-a spus el atunci cand s-a apropiat. Ea nu se indepartase mult si statea la radacina unuia dintre multii copaci, cu sabia odihnindu-i-se in poala.

„Aproape ca i-am spus”, a soptit ea atat de usor incat Gandalf abia a auzit-o. Degetele ei s-au miscat de-a lungul lamei si si-a ridicat ochii plini de lacrimi spre Gandalf. „Aproape ca i-am spus. Niciodata nu am impartasit nimanui acel trecut. El a pus doar o intrebare simpla si eu aproape ca i-am spus totul”.

„Simbelmyne”, a spus bland Gandalf cand a ingenunchiat langa ea si si-a pus o mana pe umarul ei. „Ai trait timp de mii de ani, atat de mult cat toate vietile de pe pamantul acesta”, i-a spus Gandalf, iar ea si-a lasat in sfarsit lacrimile sa cada. „Pentru ultimele trei milenii ti-ai petrecut timpul singura, in afara de calatoriile periodice in Rivendellsi de vizitele mele. El a fost companionul tau inca de cand te-ai intors in Rivendell, iar tu te increzi in el”.

„Insa nu ma pot increde in el cu trecutul meu”, a soptit ea. „Nu pot”. Gandalf i-a zambit si si-a miscat mana ca sa o mangaie pe fata. Ea era mai inteleapta decat orice vrajitor, elf sau om, ea trecuse prin multe, facuse multe, si vazuse multe, si cu toate acestea…ea putea fi la fel de naiva si inocenta ca o tanara copila, un defect care aproape ca o costase viata. Cand ea s-a uitat in sus la el, exact de aceasta persoana ii amintea, nu de Maia pe care Lady Varda o crease si pe care o pretuia mai mult decat pe oricine altcineva.

„Nu i-ai spus nimic ce el nu poate citi in cartile din salile tatalui sau, sau din salile din Rivendell. Intunecimea trecutului tau nu a fost niciodata inregistrata. Asa ca fii fara teama, draga prietena. Vino, mananca putin, ai nevoie sa-ti pastrezi puterea”, a aspus Gandalf cand s-a ridicat. Simbelmyne si-a tras usor nasul si a dat din cap, legandu-si din nou sabia si stergandu-si fata cu mainile, inainte sa-l urmeze pe vrajitor, dintre copacii care o inconjurau.

Cand a aparut dintre copaci, nu s-a uitat la Legolas, sau la altcineva din grup, in afara de hobbiti, si cand Pippin si Merry i-au vorbit despre tinutul lor si i-au povestit istorisirile pe care le aveau de impartasit, ea a zambit si a ras la un loc cu ei. Tristetea si teama ei au fost uitate din nou datorita celor din Comitat, iar pentru asta ea le era recunoscatoare.

****

„Simbelmyne”, a soptit el si i-a indepartat parul intunecat de pe fata, pentru a se odihni in spatele urechii ei. Ea a oftat usor si si-a inchis ochii cand el s-a aplecat si a sarutat-o cast pe gat. „Lumina lunii iti scoate in evidenta atat de puternic frumusetea, incat as putea sta vesnicii intregi cu tine sub lumina ei si sa nu mai stiu nimic altceva decat fata ta”, a spus el, respiratia lui fierbinte dansand de-a lungul gatului ei, inainte ca el sa depuna un nou sarut pe el.

„Ma farmeci cu cuvintele tale”, a spus ea usor si a zambit cand si-a deschis ochii ca sa-l priveasca. El a zambit ravasitor cand mana lui s-a miscat pe gatul ei si prin parul ei. Ochii lui intunecati straluceau, iar parul lui negru, lung pana la umeri, s-a spulberat usor in briza care plutea in jurul lor cand s-au asezat in balconul ei sub lumina lunii si a stelelor.

„Nu le-am spus ca sa te farmec, sunt adevarul”, a spus el inainte de a se apleca si a o saruta cu fermitate. Ea a oftat din nou cand si-a infasurat bratele in jurul lui si l-a tras mai aproape. Pentru o secunda ea si-a tras buzele de ale lui si a privit in sus, spre el.

„Imi promiti ca niciodata nu ma vei parasi? Chiar si cand voi fi trimisa pe Pamantul de Mijloc, imi promiti ca vei veni la mine?”, l-a intrebat ea si el i-a zambit larg. Ea a vazut ceva palpaind in ochii lui, ceva intunecat si a simtit ca pierde ceva din vedere. Insa, la fel de repede cum aparuse acel ceva, la fel de repede a si disparut si caldura era din nou in ochii lui.

„Nu stiu daca pot sa fac aceasta promisiune, micuta mea”, a spus el cand mainile au inceput sa i se miste pe trupul ei si ea s-a cutremurat. „Cu toate acestea, voi incerca cu toate puterile mele”. Simbelmyne a dat din cap si a zambit, in timp ce il lasa sa o ia la fel cum facuse si cu doar cateva ore inainte.

****

Cu o zdruncinatura, Simbelmyne s-a ridicat din asternutul ei, inima gonindu-i si mintea invartindu-i-se. Ea niciodata nu mai avuse vise despre trecutul ei asa cum avea in ultimele patru saptamani. De la conversatia ei cu Legolas, somnul ei era bantuit de amintiri, amintiri cu el si cu viata pe care ei au impartasit-o inainte ca intunericul sa-l cuprinda. Simbelmyne a tras incet aer in piept si si-a ridicat mainile tremuratoare la buze. Ea putea sa simta inca focul sarutului lui peste buzele ei si si-a inchis strans ochii in timp ce-si scutura capul.

„Simbelmyne?”, a intrebat o voce adanca si ea si-a deschis ochii ca sa-l vada pe Boromir ingenunchiand langa ea. „Esti bine?”, a intrebat el sie a si-a coborat mainile privindu-l pe barbat.

„Sunt bine”, a soptit ea si el s-a incruntat. Ea putea sa vada clar fata lui in aerul intunecat al noptii, si stia ca si el o putea vedea.

„Nu pari bine”, i-a spus el. Atunci ei i-a devenit clar ca increderea lui Borormir in ea crestea usor si prin ingrijorarea pe care o vedea in ochii lui, ea era incantata sa stie ca lui incepuse sa-i pese de cum se simtea ea.

„Sunt bine, n-a fost nimic mai mult decat un vis”, i-a spus ea usor. „Daca doresti, te poti intoarce la somn si o sa stau eu de paza pana in zori. Nu cred ca mai pot sa dorm chiar daca trupul mi-ar cere-o”. Boromir a ezitat. „Te rog, odihneste-te Boromir, avem un drum lung maine in fata noastra si nu as vrea ca si tu sa fii obosit”, a spus ea.

„Iti multumesc, Simbelmyne”, a spus el, iar ea a zambit.

„Cu placere”, a soptit ea si Boromir s-a indepartat de langa ea catre asternutul lui si s-a intins sa doarma. Simbelmyne a respirat tremurat ridicandu-se si legandu-si sabia la mijloc. Miscandu-se fara zgomot printre tovarasii ei adormiti, ea s-a asezat pe un bolovan mare. Ei vor ajunge la munti maine, in jurul pranzului, si ea se intreba unde ii va duce drumul dupa aceea. Visul s-a derulat din nou in mintea ei si ea a tras adanc aer in piept. N-avea niciun sens sa se afunde din nou in amintirile de acum atatia ani, vazuse Raul pur care devenise el si acum, ea calatorea alaturi de tovarasii ei care il vor distruge pentru totdeauna.

„M-ai evitat”, s-a auzit o voce usoara din spatele ei si ea s-a intors sa-l priveasca pe Legolas. „Nu am vrut sa te supar, atunci cand te-am intrebat cine te urmareste”.

„Nu m-ai suparat”, i-a spus ea cu sinceritate. „Nu am vrut sa te evit, insa hobbitii m-au facut sa ma simt atat de linistita in aceste ultime cateva saptamani”. Legolas s-a incruntat si s-a asezat langa ea. „Ei ma ajuta sa uit noaptea”, a spus ea intr-o soapta.

„Ce visezi?”, a intrebat Legolas cu blandete. „Te aud noaptea si te vad cum te framanti. Cateodata plangi usor, alte dati zambesti sau fata iti este contorsionata de durere”.

„Visez la…nimic ce te priveste pe tine”, a spus ea incercand sa-si opreasca amarul din voce. Aproape ca ii spusese din nou. Ochii ei i-au intalnit pe ai lui si a vazut rana usoara reflecandu-se in ei, inainte ca el sa o inlature. Simbelmyne a oftat si si-a inchis ochii intorcadu-si capul. „Imi pare rau”, a soptit ea. „Nu am vrut sa te ranesc. Sunt insa anumite lucruri care este mai bine sa ramana nespuse”. Ea s-a uitat din nou la el, iar expresia lui era blanda, insa el nu se uita la ea. „Sunt multe lucruri in legatura cu mine care sunt intunecate”. A facut o pauza cand el s-a uitat la ea. „Sunt lucruri de care imi este rusine”.

„Ce s-a intamplat de te-a facut sa simti in felul acesta? Imi poti spune adevarul. Stii ca nu voi spune nimanui”. Pentru prima oara de cand statuse de vorba cu Merry si Pippin mai devreme, in acea dimineata, Simbelmyne a zambit cu adevarat si s-a intins spre el. Ea i-a luat mana intre ale ei si i-a strans-o usor. Legolas, surprins de miscarea ei brusca, s-a uitat in jos la mainile lor. El stralucea foarte palid in comparatie cu lumina care emana din mana ei si atunci el a realizat ca, in ciuda faptului ca ea era aproape la fel de inalta si sprintena ca si el, mainile ei erau mult mai mici decat ale lui.

„Stiu ca nu ai spune niciodata vreunei fiinte vii”, a spus ea usor si Legolas si-a intors ochii spre fata ei. „Nu am nicio indoiala, insa…ele sunt secretele mele. Secrete pe care le pastrez de multi, foarte multi ani”. Legolas a dat din cap si si-a intarit stransoarea pe mana ei.

„Poate, intr-o zi, iti vei impartasi secretele cu mine”, s-a trezit el spunand inainte sa-si dea seama cu adevarat de ce a spus-o.

„Poate”, a soptit ea si i-a strans mana ca raspuns la stransoarea lui. „Poate”. Ei si-au zambit unul altuia inainte sa-si intoarca privirile spre orizontul din jurul lor, insa nu si-au dat drumul fiecare la mana celuilalt pana cand lumina zorilor n-a aparut si ceilalti nu s-au trezit pentru o noua zi de calatorie ce-i astepta.